EDICT
Revista educației
ISSN: 1582-909X
   

www.edict.ro
Colegiul de redacție
Editori
 
Propune un articol
Cumpără ultimul număr
Abonament la EDICT

nr. 7 / 2004


Optimizarea activităților instructiv- educative ale copiilor cu tulburări de limbaj

Alina-Manuela ROBU
Școala Nr. 10, Botoșani

Înțelegerea cuvintelor antrenează toate procesele psihice, dar cu precădere percepții și reprezentări bogate și corecte, memoria semantică, gândirea, iar rostirea și scrisul implică priceperi motorii foarte complexe, o conduită atentă și voluntară, stări afective intense. Este de la sine înțeles că orice tulburare în sfera limbajului atrage modificări în dezvoltarea celorlalte funcții și procese psihice, alterând întreaga personalitate a elevului.

Orice cadru didactic trebuie și poate interveni în cadrul procesului instructiv- educativ, pentru prevenirea și/sau corectarea tulburărilor de limbaj constatate la elevii săi, folosind mijloace și metode cât mai variate.

Reușita școlară sau succesul se manifestă prin îndeplinirea obiectivelor impuse de programa școlară, corespunzătoare vârstei, la un randament superior, deci este o expresie a concordanței dintre posibilitățile, capacitățile și interesele elevului, pe de o parte și exigențele școlii, pe de altă parte.

Copiii cu intelect normal, ca urmare a conștientizării, trăiesc dramatic manifestările tulburărilor de limbaj, ceea ce le alterează și mai mult conduita verbală. Subliniind consecințele tulburărilor de limbaj, C. Păunescu evidențiază caracterul lor multiplu, atât la nivelul școlii, manifestate prin întârziere școlară, dezinteres școlar, apatie, dezinteres pentru lectură, instabilitate școlară, cât și la nivel familial, prin atitudinea supraprotectoare a familiei sau prin reacții de opunere, de respingere.

Tratarea diferențiată constă în adaptarea învățământului la particularitățile individuale psihofizice ale copilului, aceasta presupunând cunoașterea elevilor sub aspectul cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor, al potențialului intelectual, al trăsăturilor de personalitate. Aceste informații despre elevi permit și accesibilizarea activității instructiv-educative, ce presupune o concordanță deplină între posibilitățile elevilor și dificultățile sarcinilor de învățare.

La vârsta preșcolară educatoarele constată ca tulburări de limbaj dislaliile de evoluție, bâlbâiala fiziologică, sigmatismele, rotacismele. Sunt frecvente deformări, omisiuni, înlocuiri ( în special cu sunetele l, i, d, h, v, u). Specifică pentru vârsta de 5 ani este dislalia de cuvânt. Deși copiii pot pronunța sunetele izolat, la nivelul silabelor, cuvintelor, apar substituiri, omisiuni, inversiuni de sunete, silabe, confundări ale sunetelor consonante.

La baza acestora stă, în general, o percepție proastă a sunetelor (în special a celor asemănătoare), o insuficientă dezvoltare a auzului fonematic, instabilitatea psihomotorie etc. Perseverarea dislaliei la vârstă mai mare se poate datora unor carențe pedagogice sau imitării unor modele greșite de pronunție.

Educatoarele mai întâlnesc și copii cu întârzieri în evoluția limbajului, manifestate prin vocabular redus, pronunție incorectă și care la 4-5 ani nu au posibilitatea formulării unor propoziții simple.

Datorită faptului că la vârsta preșcolară copiii nu stăpânesc, încă, conținutul exprimării, iar posibilitățile de formulare sunt reduse, comparativ cu rapiditatea gândirii, apar unele ezitări, repetiții, întreruperi, acestea nefiind conștientizate, la început, de către copii.

Este necesar să existe o permanentă stimulare lingvistică, să se ofere modele corecte de pronunție, cuvintele, noțiunile să fie selectate și adaptate nivelului de înțelegere al copilului, să se evite suprasolicitarea, să se stimuleze limbajul sub toate aspectele (înțelegere, vocabular, structură gramaticală, organizarea comunicării ). Convorbirile tematice, lecturile după imagini, memorizările, jocurile didactice cu structuri gramaticale se utilizează atât la "grupa 0", cât și la clasa I.

Din literatura de specialitate, educatoarele și învățătorii au posibilitatea de a alege o multitudine de exerciții pentru corectarea tulburărilor de pronunție, oferind fiecărui copil posibilitatea de a exersa actul vorbirii în clasă sau acasă. Este bine să se discute cu părinții despre tulburările de limbaj ale copiilor lor și să li se lea acestora un program de lucru individualizat, pentru exersarea zilnică a vorbirii.

Exercițiile sunt de gimnastică generală, jocuri de mișcare însoțite de vorbire, exerciții de gimnastică pentru membre, trunchi, pentru mobilitatea feței, a maxilarelor și a buzelor, ș.a.

Pentru educarea auzului fonematic, educatoarele și mai apoi învățătorii (în special în perioada preabecedară și abecedară) folosesc: exerciții de imitare a sunetelor din natură, de pronunțare a unor serii de silabe opuse, din cuvinte paronime, de diferențiere a consoanelor surde de cele sonore, de diferențiere a sunetelor cu punct de articulare apropiat, de transformare a cuvintelor prin înlocuiri de sunete sau silabe.

Cadrul didactic nu trebuie să piardă din vedere în cadrul acestor exerciții educarea întregii personalități a elevilor, activizarea tuturor copiilor, crearea unui climat destins, favorabil învățării.

După exercițiile de articulare, se urmărește pronunțarea sunetelor în silabe și cuvinte. Din mapa învățătorului nu trebuie să lipsească liste de cuvinte ce conțin sunetele: s, z, ț, r, ș, j, grupurile ce-ci, ge-gi, sunetele: c, g, t, d, h, m, b, f, l, v, n, p.

Următoarea etapă o reprezintă introducerea cuvintelor în propoziții, urmărindu-se conștientizarea și automatizarea lor în vorbire, folosind exerciții de memorizare a unor versuri specifice pentru anumite sunete, povestiri, repovestiri, discuții după planșe.

La clasa I, învățătorii păstrează jocul didactic ca modalitate de dezvoltare a capacității de exprimare orală, folosind adesea:

  1. jocuri pentru activizarea, îmbogățirea și diversificarea vocabularului elevilor : "Cine spune mai multe cuvinte despre...", "Povestiți ceva despre", "Săculețul fermecat", "A venit toamna", "La librărie", "Cutia cu surprize", "Cu ce călătorim", "Spune unde stă", "Ghici ce e", "Ce s-a schimbat", prin care se urmărește crearea unei atmosfere permisive, posibilitatea de a forma deprinderi de comportare civilizată, formularea de propoziții corecte prin exersarea continuă a actului vorbirii.
  2. jocuri pentru însușirea structurii gramaticale a limbii : "Baba-oarba", "A(al) cui este", "Eu spun una, tu spui multe", "Ce face sau ce fac?", "Roata vremii", "Cum este", "Ce știi despre mine", prin care se urmărește articularea corectă a substantivelor, formarea capacității de analiză și asociere, formarea pluralului, utilizarea corectă a pronumelui personal,acordul S-P, acordul substantiv-adjectiv.
  3. jocuri pentru dezvoltarea exprimării orale : "Cine spune mai multe propoziții", "Mai spune ceva", "Spune o poveste despre...", prin care se urmărește îmbogățirea vocabularului, iar copiii cu exprimare defectuoasă sunt ajutați să formuleze propoziții corecte și clare.
  4. memorizarea versurilor și dezlegarea ghicitorilor, completarea unor rebusuri, etc.

Intrarea copilului în lumea școlii aduce cu sine o problematică specifică. Însușirea citit-scrisului se face prin metoda fonetică, analitico-sintetică, prin activități diferențiate pentru fiecare elev, în funcție de particularitățile de vârstă și individuale.

Scrisul este o activitate complexă, de aceea metodele și procedeele de însușire corectă trebuie să fie diversificate, folosind în același timp metode kinestezice, fonomimice, de percepție vizuală, lingvistice, etc.

O mare parte din greutățile întâmpinate la clasa I se datorează imaturității școlare. Deși la această vârstă vorbirea este mult mai corectă, dispărând dislalia fiziologică, totuși limbajul imaturilor școlar păstrează o serie de particularități: relatarea evenimentelor povestirilor, a impresiilor personale este adesea incorectă, fiind necesară susținerea prin întrebări, unii mai prezintă încă tulburări de pronunție, precum și unele tulburări de ritm și fluență.

Din punct de vedere psihopedagogic multe din greșelile scris-cititului la școlarul mic se produc în limitele nomalului, în cadrul școlarizării. Dacă ele se prelungesc și în clasele următoare sunt considerate dislexii-disgrafii și presupun intervenția specializată a logopedului.

Printre dificultățile cele mai frecvente întâlnite la vârsta școlară mică se pot aminti: dificultăți în realizarea grafică a literelor; dificultăți în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic; omisiuni de litere, elemente grafice, silabe, finale de cuvânt, diftongi și chiar cuvinte; substituiri de litere, silabe, cuvinte; adăugiri de litere, silabe, cuvinte; inversiuni de litere, silabe, cuvinte; contopiri și comprimări de cuvinte; nerespectarea regulilor gramaticale.

Învățătorul trebuie să intervină prin: exerciții de legare a sunetelor de reprezentările lor grafice, de diferențiere a sunetelor și literelor asemănătoare acustico-optic, de analiză fonetică a cuvintelor, de scriere corectă a diftongilor, exerciții cu grupuri de consoane, exerciții pentru scrierea corectă a grupurilor ce-ci, ge-gi, che-chi, ghe-ghi.

După ce elevii scriu corect cuvintele se trece la scrierea în propoziții, urmărindu-se apoi automatizarea achizițiilor. În lucrările destinate dislexiei-disgrafiei, E. Verza propune o gamă variată de exerciții de copiere, transcriere, dictare, compunere, autodictare - ca modalitate eficientă de realizare a autocontrolului.

Optimizarea activităților instructiv-educative se referă la alegerea variantei celei mai bune pentru a obține cu resurse minime o eficiență maximă. Tratarea individualizată a elevului îi ușurează acestuia realizarea unor sarcini școlare independent de colegii lui, ajutat mai mult sau mai puțin de învățător. Reușita în rezolvarea acestor sarcini are efect benefic asupra personalității elevului, prin creșterea încrederii în forțele proprii, prin decondiționarea sa față de actul învățării.

Învățătorul poate optimiza activitățile instructiv-educative prin:

  • folosirea formelor de activitate frontală, pe grupe și individuală;
  • depistarea precoce a greșelilor și a dificultăților tipice ale elevilor la nivel individual;
  • realizarea abordării individualizate a elevilor;
  • folosirea fișelor de lucru cu conținut unic, dar cu sarcini de lucru individualizate, a fișelor de muncă independentă, a fișelor pentru fixarea și consolidarea cunoștințelor, a fișelor de recuperare, a fișelor ca temă pentru acasă, a fișelor pentru verificarea cunoștințelor;
  • mărirea, varierea procedeelor de fixare, aplicare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;
  • realizarea concretă, pe obiective, a tratării diferențiate;
  • rezolvarea reală a activizării elevilor, pe tot parcursul lecției;
  • lărgirea posibilităților de tratare diferențiată a elevilor, atât în cadrul lecției, cât și prin sarcini suplimentare pentru munca independentă, în afara clasei.

Pentru orice dascăl nu este altă datorie mai nobilă decât să-i învețe pe elevi să se exprime corect, oral și în scris, în dulcele grai românesc.


Bibliografie:

1. Cosmovici, A., 1996, Psihologie generală, Iași, Ed. Polirom.

2. Mititiuc, I., 1996, Probleme psihopedagogice la copilul cu tulburări de limbaj, Iași, Ed. Ankarom.

3. Robu, A., 2001, Tulburările de limbaj la vârsta școlară mică, Iași, lucrare de diplomă.

4. Țapurin, A., 1994, Legătura dintre grupa pregătitoare și clasa I, Învățământul primar, nr. 6/7.


Citare:
Robu, Alina-Manuela. Optimizarea activităților instructiv- educative ale copiilor cu tulburări de limbaj . Apărut în: EDICT - Revista educației, nr. 7/2004. București: Editura Agata. Disponibil online: http://www.edict.ro.

 
EDICT - Revista educației
ISSN: 1582-909X
Copyright: Editura Agata ®
2000-2004

  Gazduire site: HostX [oferte de hosting]