EDICT
Revista educației
ISSN: 1582-909X
   

www.edict.ro
Colegiul de redacție
Editori
 
Propune un articol
Cumpără ultimul număr
Abonament la EDICT

nr. 7 / 2004


Către o abordare interdisciplinară prin evaluarea autentică

Olimpia Istrate
Școala Nr. 13 Botoșani

Măsurile de reformă a educației s-au impus ca adaptare a învățământului la schimbările sociale, politice și economice din ultima perioadă, în general, și ca răspuns la evoluția științelor educației și a psihologiei învățării, în special. Rapoartele Comisiei Europene și ale Biroului Internațional pentru Educație (UNESCO) reliefează tendințele majore ale reformelor curriculum-ului în plan european: educația pentru toți, adecvarea instruirii la nevoile fiecărui individ, predarea și învățarea centrate pe elev, relevanța curriculum-ului pentru individ și pentru societate, dezvoltarea unor atitudini și valori dezirabile, dezvoltarea gândirii critice, evaluarea autentică a performanțelor școlare.

La nivelul activității din clasă, aceste linii de politică educațională exprimă necesitatea unei mai bune cunoașteri a elevilor, pentru a identifica nevoile, interesele de cunoaștere și ritmul dezvoltării fiecăruia, formării capacității cadrelor didactice de a adecva situațiile de învățare, conținuturile și materialele educaționale la caracteristicile individuale ale elevului, implicării elevilor în învățare prin crearea unor situații de învățare apropiate de viața concretă. Abordarea interdisciplinară și evaluarea autentică sunt alte două soluții metodologice recomandate prioritar de politica reformei educației din țara noastră.

I. Premise ale abordării interdisciplinare

Premisa abordării interdisciplinare a conținuturilor învățării este aceea de a asigura unitatea cunoașterii și depășirea granițelor disciplinelor de învățământ. Este unanim acceptat că, în viața de zi cu zi, nu folosim cunoștințe disparate acumulate la anumite discipline și nu valorificăm capacități specifice unei materii de studiu. Abordarea integrată a cunoașterii nu este un element de noutate, pedagogii subliniind, încă de la vechii greci, importanța transmiterii cunoașterii ca un tot unitar. Viața noastră este una complexă, unitară, prin urmare ar trebui să studiem fenomenele din perspectiva diferitelor discipline, intercorelate și, mai mult, din perspectiva valorificării învățării nonformale și informale în context formal.

Literatura pedagogică oferă mai multe soluții metodologice moderne: pluridisciplinaritatea sau abordarea tematică, interdisciplinaritatea sau abordarea integrată, transdiciplinaritatea sau abordarea cross-curriculară.

Perspectiva interdisciplinară facilitează elevului "formarea unei imagini unitare asupra realității" și dezvoltarea unei "gândiri integratoare" (Stanciu, M., Reforma conținuturilor învățământului. Cadru metodologic, 1999, Iași, Polirom, p.165). Corelațiile interdisciplinare sunt legături logice între discipline, în sensul că explicarea unui fenomen solicită informații și metode studiate la diferite materii. Acestea pot fi spontane sau planificate și pot fi legate de definirea unor concepte / noțiuni, de utilizarea unor metode sau instrumente în contexte noi, de transferul unor valori și formarea unor atitudini prin diferite discipline.

Abordarea interdisciplinară nu elimină organizarea curriculum-ului pe discipline, ci este un demers complementar.

II. Evaluarea autentică: principii

Până nu demult, evaluarea acorda mare atenție preciziei măsurării rezultatelor elevilor, ca modalitate de asigurare a obiectivității și comparabilității notelor/ calificativelor. Analiza efectelor negative ale evaluării asupra curriculum-ului și asupra activității de predare-învățare (se predă ceea ce se evaluează, elevul învață pentru examene etc) a generat un interes crescut pentru un nou mod de a gândi evaluarea, ca proces integrat în cel de predare-învățare, care are loc în situații concrete, obișnuite. Evaluarea autentică sprijină învățarea și predarea, fără a le "distorsiona", monitorizează calitatea instruirii și facilitează dezvoltarea competențelor de autoevaluare ale elevilor.

Mulți specialiști în educație au criticat testele tip grilă deoarece acestea nu măsoară aspecte importante și nu au capacitatea de a evalua competențele superioare ale elevilor, ci doar capacitățile de memorare, recunoaștere și rezolvare de probleme. De asemenea, testele nu explică de ce elevii au ajuns la acele performanțe, adică au valoare diagnostică redusă. Un studiu realizat de Centrul Național de Cercetări din Statele Unite ale Americii a demonstrat că numai 5-10% dintre elevii cu rezultate bune la teste standardizate pot argumenta răspunsurile pe care le-au selectat / formulat.

Evaluarea autentică propune modalități de evaluare care să "provoace" analiza, integrarea și valorificarea cunoștințelor, creativitatea. Denumirea sa subliniază ideea de a solicita elevului să demonstreze ce poate face în situații similare din afara școlii, rezolvarea de sarcini complexe, căutare de soluții, elaborarea unor produse, care le permit să integreze cunoștințele dobândite și să genereze cunoștințe noi. În loc să rezolve itemi cu alegere multiplă, elevii sunt angajați în experimente științifice, conduc cercetări sociale, scriu referate și eseuri, citesc și interpretează opere literare, rezolvă probleme de matematică în contexte reale. Profesorul proiectează oportunități de învățare adecvate pentru elevi, implică părinții, elevii, colegii - învățători și profesori - în evaluare. Pentru aceasta, profesorii au nevoie de mai multe informații despre "cum învață elevii". Evaluarea trebuie contextualizată, bazată pe legătura dintre experiențele concrete de viață și ceea ce se învață la școală.

Sumarizând, caracteristicile definitorii ale evaluării autentice sunt date de:

  1. relevanța sarcinilor de evaluare pentru performanțele elevilor și punerea elevilor în situații asemănătoare celor din viața reală: realizează experimente, nu memorează informații; rezolvă probleme concrete de viață, reflectează asupra a ceea ce învață și își pot exprima stilul de învățare, aptitudinile, interesele, ca sursă de dezvoltare a competențelor și ca identificare a punctelor forte;
  2. surprinderea aspectelor esențiale prin criteriile de evaluare și asigurarea unității cunoașterii, conform premisei "întregul este mai important decât partea";
  3. dezvoltarea capacității de autoevaluare: elevii își analizează rezultatele, le compară, își revizuiesc strategia de învățare;
  4. sentimentul elevilor că munca lor este importantă, și nu doar rezultatele finale.

III. Contribuția evaluării autentice la proiectarea interdisciplinară a învățării

Evaluarea autentică se caracterizează prin integrarea sa în curriculum, astfel încât să devină dificil de delimitat de instruire. Scopurile specifice evaluării se diversifică și se combină cu scopuri specifice predării și învățării. Evaluarea devine într-adevăr o modalitate de a sprijini/ transforma procesul de predare-învățare, de a întări aspectele pozitive și de corectare rapidă și eficientă a lacunelor.

Un alt aspect semnificativ pentru a analiza contribuția evaluării autentice la proiectarea interdiciplinară a cunoașterii constă în specificul metodelor de evaluare. Metodele "alternative", specifice evaluării autentice - proiectul, portofoliul, investigația etc. - sunt în același timp metode de predare-învățare și metode de evaluare. Ele permit profesorului să analizeze direct activitatea elevului, să evalueze procesul prin care se ajunge la anumite rezultate, și nu numai rezultatele/ produsele finale.

În "Cadrul de referință al Curriculumului Național pentru Învățământul Obligatoriu", principiile privind predarea și învățarea accentuează următoarele idei:

  • respectarea particularităților de vârstă și individuale - reper fundamental în construirea situațiilor de predare-învățare;
  • diversificarea și flexibilizarea situațiilor de predare - învățare prin utilizarea de metode și procedee variate, interactive care să motiveze, să stimuleze copilul, să antreneze inițiativa, imaginația, creativitatea, dorința de a învăța;
  • centrarea pe obiective care urmăresc formarea de capacități, competențe, atitudini;
  • centrarea pe copil în proiectarea activităților de învățare.

Prin urmare, adecvarea procesului didactic la particularitățile elevilor necesită o nouă abordare a activității, mai flexibilă și mai apropiată de experiențele reale ale elevilor. Interdisciplinaritatea este, în acest context, o soluție metodologică adecvată. Ca și în cazul altor elemente ale procesului didactic, nu este suficientă o singură intervenție novatoare. Abordarea integrată sau interdisciplinară a conținuturilor trebuie însoțită de modernizarea celorlalte aspecte ale procesului de învățământ: finalitățile, modurile de organizare a învățării, strategiile, metodele și mijloacele folosite, evaluarea etc.

În cele ce urmează, analizând contribuția evaluării autentice la proiecatrea interdisciplinară a învățării, vom pune în discuție două dintre metodele alternative de evaluare care au un potențial major în acest sens: proiectul și portofoliul.

Proiectul este o metodă complexă, care necesită o perioadă mare de timp (una sau mai multe săptămâni). A apărut la începutul secolului XX, datorită nevoii de flexibilitate și de relevanță socială a curriculum-ului, precum și ca modalitate de egalizare a șanselor. Proiectul solicită elevului să realizeze planul unor activități desfășurate în școală, dar mai ales în afara școlii, sub coordonarea învățătorului, pornind de la identificarea unei probleme. De exemplu, un proiect la "Educație civică" poate aborda problematica drepturilor copilului sau diferite aspecte morale. Alte proiecte pot viza cauzele sau efectele poluării mediului. Pentru elaborarea lor, elevii trebuie să caute informații, să le combine, să formuleze probleme și să caute soluții, valorificând informații de la diferite discipline. Trebuie să combine textul cu desenul, colajul etc. Proiectul se poate realiza individual sau în grup. Organizarea sa în grup aduce mai multe beneficii. Particularitățile individuale reclamă organizarea activităților în grupuri mici, unde sarcinile pot fi individualizate și pot fi mai ușor măsurate performanțele și progresul înregistrat. Învățarea reciprocă este un tip de învățare eficient și, de obicei, puțin valorificat în școală, care apare în contextul învățării în grupuri mici și în derularea de proiecte. Strategiile didactice trebuie să includă învățarea prin cooperare, învățarea prin descoperire, jocul, întrucât acestea sunt modalitățile de abordare interdisciplinară care creează un context al învățării plăcut, stimulativ, care valorifică interesele, nevoile copilului și experiențele lor de viață și creează premisele învățării automone și ale reușitei școlare.

Portofoliul include rezultatele relevante, obținute prin celelalte metode și tehnici de evaluare (probe scrise, verificări orale, probe practice, autoevaluare, proiect, observarea sistematică a comportamentului etc.) sau prin activități extracurriculare. Reprezintă "cartea de vizită" a elevului, urmărindu-i progresul pe o perioadă de timp. Structura sau elementele portofoliului sunt, în general, definite de profesor. Elevul are însă libertatea de a cuprinde în portofoliu materialele pe care le consideră necesare sau care îl reprezintă cel mai bine. Deși unele elemente ale portofoliului au fost evaluate separat, la momentul respectiv, de către profesor, se poate face o apreciere globală a portofoliului. În aceste situații, profesorul stabilește criterii clare, holistice, pe care le comunică de la început elevilor.

Din perspectiva proiectării interdisciplinare a învățării și a evaluării, proiectul și portofoliul prezintă următoarele avantaje:

  • promovează dezvoltarea globală a personalității, prin valorificarea achizițiilor de la diferite discipline de studiu, prin integrarea cunoștințelor, a capacităților, deprinderilor și atitudinilor/ valorilor;
  • stimulează responsabilitatea elevului, prin libertatea de selectare a temelor și a mijloacelor de realizare;
  • evaluează elevii în acțiune / în procesul de învățare;
  • pun accent pe identificarea/ formularea problemelor și apoi pe rezolvarea lor;
  • angajează elevii în situații reale de viață; au semnificații practice, sociale, economice și implicații în educația morală;
  • deplasează accentul de la "a învăța despre", la "a ști cum"; ü promovează învățarea prin contactul direct cu lucrurile (școala activă);
  • încurajează autoevaluarea, gândirea, mai degrabă decât memorarea sau recunoașterea unei informații;
  • sunt interactive, angajează elevii în înțelegerea evaluării.

Abordarea integrată a învățării și utilizarea metodelor alternative de evaluare stimulează crearea unei relații de colaborare, de încredere și respect reciproc între învățător și elevi și între elevi. Elevul nu se simte "controlat", ci sprijinit. Profesorul trebuie să fie mai mult un organizator al situațiilor de învățare și un element de legătură între elev și societate, care mediază și facilitează accesul la informație. Implicarea elevilor în procesului didactic trebuie realizată în toate laturile acestuia: predare-învățare-evaluare.

IV. Concluzii

Reforma evaluării în învățământul primar, trecerea de la un sistem bazat pe note la unul bazat pe calificative, a avut la bază concepția potrivit căreia scopul evaluării, în special în învățământul primar, nu trebuie să fie nicidecum pedepsirea sau răsplătirea punctuală a elevilor, în ideea stabilirii unor ierarhii, ci motivarea elevilor pentru învățare, în același timp cu observarea și stimularea progresului acestora, utilizând descriptorii de performanță.

Reforma curriculum-ului a urmărit flexibilizarea ofertei de instruire, asigurarea relevanței cunoștințelor dobândite și egalizarea șanselor de educație prin adecvarea curriculum-ului la particularitățile elevului.

Utilizarea metodelor alternative sau complementare de evaluare încurajează crearea unui climat de învățare plăcut, relaxat, elevii fiind evaluați în mediul obișnuit de învățare, prin sarcini contextualizate: realizează experimente, elaborează proiecte, alcătuiesc portofolii, acestea fiind în același timp sarcini de instruire și probe de evaluare. Este important ca elevii să înțeleagă criteriile de evaluare, procesul evaluativ, pentru a putea reflecta asupra performanțelor obținute, a le explica și a găsi modalități de progres. Elevii nu trebuie evaluati unii in raport cu ceilalti, scopul nu este de a-i ierarhiza, ci de a vedea evolutia, progresul, achizitiile.

Abordarea interdisciplinară reprezintă o cale eficientă pentru modernizarea finalităților și a conținuturilor educației. Metodele alternative de evaluare impun proiectarea interdisciplinară a conținuturilor, ca premisă pentru evaluarea autentică.


Bibliografie:

1. MEC, Sistemul de învățământ din România, Raport național, 2001.

2. MEC, CNC, Curriculum național pentru învățământul obligatoriu. Cadru de referință, București, 1998, p.15-16

3. Darling-Hammond, L., Ancess, J., Falk, B, Authentic Assessment in Action. Studies of Schools and Students at Work, Teachers College Press, Columbia University, 1995

4. Gipps, C., Beyond Testing: Towards a Theory of Educational Assessment, The Falmer Press, 1994

5. Stanciu, M., Reforma conținuturilor învățământului. Cadru metodologic, Iași, Polirom, p.165, 1999


Citare:
Istrate, Olimpia. Către o abordare interdisciplinară prin evaluarea autentică. Apărut în: EDICT - Revista educației, nr. 7/2004. București: Editura Agata. Disponibil online: http://www.edict.ro.

 
EDICT - Revista educației
ISSN: 1582-909X
Copyright: Editura Agata ®
2000-2004

  Gazduire site: HostX [oferte de hosting]